Nathalie

Învăţături despre viaţă... de la arca lui Noe

2008-05-30T08:09:00.000-07:00

1. Ai grijă să nu pierzi...barca!
2. Aminteşte-ţi că toţi suntem în aceeaşi barcă!
3. Planifică-ţi viitorul; nu plouase niciodată, dar Noe a construit o arcă.
4. Menţine-te în formă! Când o să ai 600 de ani, cineva s-ar putea să îţi ceară să faci ceva cu adevărat măreţ.
5. Nu-i asculta pe critici! Du până la capăt treaba care trebuie terminată.
6. Construieşte pe teren înalt!
7. Pentru siguranţă, călătoreşte însoţit de cineva!
8. Viteza nu e întotdeauna un avantaj; şi melcii au fost în corabie împreună cu leoparzii.
9. Nu uita - arca lui Noe a fost construită de amatori; Titanicul de profesionişti.
10. Nu contează cât de mare e furtuna! Când eşti cu Dumnezeu întotdeauna te aşteaptă un curcubeu la sfârşit!

de la Mark adunate...

2008-05-30T02:22:00.000-07:00

Astăzi drăgălaşul meu fiu a venit de la gradiniţa tocmai la momentul framântării pâinii. Bucurie mare, căci o bucaţică de cocă oferă mereu plăcerea unei nebănuite creaţii. Şi cum modela el acolo doar îl aud:
"Mami, rămân totuşi la vorba mea. În viaţă dacă ai făcut un pas greşit, plăteşti!"
Şi el a rămas în continuare la tava cu cocă; eu am rămas... pe gânduri... Câtă înţelepciune îţi aduce uneori "frământarea"...
Am sa încerc şi eu mai des...

MINUNE...

2008-05-21T10:09:00.000-07:00

Cu capul în mâini, închid ochii şi plâng...
Şi lacrimile mele curg fără şovăire şi fără să le număr.
Le las să cadă, poate cu ele se duce şi dezamăgirea.
Şi vii Tu... Te apleci lângă mine, şi amesteci lacrimile mele cu ţărâna pământului... şi tina o frămânţi puţin în palmele Tale şi îmi ungi ochii, ca să văd...
Să văd minunea... de a trăi...
Ştii câte frumuseţi se ascund dincolo de lacrimi?....

2008-05-16T09:28:00.000-07:00

Am invatat ca oamenii uita ce ai spus, uita ce ai facut, dar nu uita niciodata cum i-ai facut sa se simta la un moment dat."

2008-05-12T22:31:00.000-07:00

2008-05-07T08:23:00.000-07:00

Imi pare rău că nu ai observat cât de puţin îmi trebuie ca să fiu fericită... Sunt cel mai bogat om atunci când mă priveşti într-un anume fel, aşa cum doar tu şti; atunci îmi cresc aripi şi toată lumea este a mea... Privesc îndelung în urma ta când pleci, poate într-o zi o sa priveşti în oglinda retrovizoare să vezi cât de puţin îmi trebuie ca să mi se facă dor de tine... Când am vorbit despre păsări, aş fi vrut să înţelegi că o colivie, fie ea şi aurită, este tot o formă de captivitate; frânge doruri şi vise... Vorbeam deunăzi cu un prieten şi m-am surprins că nu aş şti ce să spun dacă aş fi întrebată care este felul meu preferat de mâncare; oare culori şi flori preferate mai am? Şti că nu mă mai impresionează nimic, că aş putea-o lua de la capăt, dar să fi tu acolo? Fără multe lucruri aş putea supravieţui, dar nu aş putea supravieţui fără oameni, fără cuvinte, fără îmbrăţişări, fără zâmbet, fără glas de copil, fără lumină şi căldură... Vezi ce lucruri îmi trebuie mie ca să trăiesc? Îmi dau seama că orice aş spune poate însemna lipsă de gratitudine, dar dacă ar trebui să îmi dau viaţa ca să îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine mi-aş da-o, pentru că adevărata mea viaţă a început cu tine... Scriu asta pentru că am răscolit iar în suflet ca într-un cufăr vechi, şi mi-am regăsit amintirile... Dacă aş putea să iau iar totul de la capăt aş face multe lucruri diferit, dar pe tine te-aş lasă la locul tău, pe tine nu te-aş schimba pentru nimeni şi pentru nimic... Vezi acum ce îmi trebuie mie ca să fiu fericită? Tu...

The dash

2008-05-04T08:56:00.000-07:00

I read of a man who stood to speak
At the funeral of a friend
He referred to the dates on her tombstone
From the beginning to the end.

He noted that first came her date of birth
And spoke the following date with tears,
But he said what mattered most of all
Was the dash between those years.

For that dash represents all the time
That she spent alive on earth.
And now only those who loved her
Know what that little line is worth.

For it matters not, how much we own;
The cars, the house, the cash,
What matters is how we live and love
And how we spend our dash.

2008-05-01T22:59:00.000-07:00

“Solamente el ser humano que posea la sabiduría sabrá apreciar el milagro de la creación, y en manifestación de agradecimiento podrá saludar cada día con una sonrisa”

Miguel Ángel Cornejo

In memoriam....

2008-04-25T12:25:00.001-07:00

Printre flori de primăvară
Cu parfum de veşnicie,
Doarme lâng-un colţ de scară
Obosită o mistrie.

Şi spre înălţimi se-avântă
Luciul ei călit prin foc,
Respirând o taină sfântă
Aerul din boloboc.

Ca o rugă la Prea Bunul
Azi, canciogul de mortar
Îşi găseşte loc la sânul
Salopetei de zidar.

Braţele care odată
Duceau scule şi găleţi
Au fost schelă pentru fată
Scripete pentru băieţi.

Viaţa când ieşea din fire
Şi aspru sufla urgia
Cu un zâmbet de iubire
Şi-a încurajat soţia.

Doamne, azi binecuvântă
Şi la toţi împarte-ţi harul!
Păstraţi linişte adâncă
Fiindcă a aţipit zidarul!

Plânge-n suflet azi piticul
Supărată-i toată casa
Că a adormit bunicul
Până să se pună masa.

Strigă lacrima iubirii,
fraţi, surori, copii, nepoţi:
Doamne-n ziua revenirii
Scoală-l primul dintre toţi!

Written by Jan Dinculescu, 12-04-2008, for Florin's father funeral...

De la Mark adunate....

2008-04-25T12:19:00.000-07:00

Până acum nu m-am gândit că ar putea fi o mândrie să îţi afişezi lipsurile. De când mă ştiu tot încerc să camuflez ceva la mine... Asta până l-am văzut pe Mark cât de larg zâmbeşte tuturor. Motivul este foarte simplu: ieri i-a picat primul dinţişor... :)

Ce inseamna sa fi indragostit

2008-04-09T10:05:00.000-07:00

A fi indragostit de cineva inseamna mult mai mult decat a fi stapinit de un sentiment coplesitor - inseamna a lua o hotarare, a face o judecata, a te angaja printr-o promisiune. Daca dragostea ar fi doar un sentiment nestatornic n-ar exista nici o baza pentru fagaduinta de a iubi pe cineva pe toata durata vietii. Sentimentele vin si se duc. Cum as putea promite statornicie daca m-as baza numai pe ele, fara sa ma biziuesc pe judecata mintii si pe vointa caracterului ? - Erich Fromm (1900-1960)

De la Mark adunate...

2008-04-01T23:10:00.000-07:00

V-am spus în ultima vreme ce copil special am? Poate v-aţi dat deja seama. Astăzi mi-am amintit, şi bine am facut, de prima poezie pe care a compus-o el. Avea doar 4 ani şi 4 luni, şi la momentul poveştii de noapte bună, după ce eu am terminat rapid naraţiunea, căci oboseala..., m-am trezit cu piticul că îmi spune:
- Dacă tu nu mai spui, hai să îţi spun eu o poezie!

Am acceptat bucuroasă târgul, şi a început:

Îngerii plutesc, de fapt ei nu plutesc, ei zboară...
Îşi întind aripile sus, tot mai sus, la cer.
Ei îi ocrotesc pe copiii ale căror mame se roagă.
La cine se roagă?
La Cel care a fost răstignit!
De ce a fost răstignit?
Din trădare...

Am rămas blocată, tremurând de emoţie. Dacă l-aţi fi auzit cu câtă convingere rostea cuvintele... Am postat poezioara de teama ca nu cumva, fără să îmi dau seama, să se aşeze peste ea uitarea sau efemerul.

Gandul zilei...

2008-03-29T11:28:00.000-07:00

Cei mai mulţi oameni colecţionează ceva: tablouri, bibelouri, ceasuri, timbre, fotografii, bijuterii, cărţi, pantofi...

Am căutat azi în viaţa mea şi am descoperit că nu fac parte dintre "cei mai mulţi." "O colecţie este o joacă serioasă a unui om mare, pregătit oricând să fie amăgit de lume, dar niciodată de colecţia lui" (M. R.).
M-am hotărât să colecţionez şi eu ceva: chipurile oamenilor prin a căror viaţă am reuşit să trec frumos, lăsând un parfum pe care să îşi dorească să îl păstreze în suflet.
Poftiţi în colecţie!

Mulţumire

2008-03-28T13:01:00.000-07:00

Doamne,
Dacă m-ai fi întrebat ce vreau şi cine sunt,
Nu ţi-aş fi spus decât că sunt un om venit dinspre pământ
Ce caută un loc de popas,
Cu zbuciumul ascuns şi fără glas....

Dacă m-ai fi întrebat unde merg şi dincotro vin,
Nu ţi-aş fi spus decât că sunt
Un străin ce vrea să ajungă acas
Obosit de drum, plictisit de popas.

Dar nu m-ai întrebat nimic...
Ai ştiut şi cine sunt şi ce vreau
Ai ştiut de ce plâng şi m-ai invitat
Să mai stau un moment... alături de Tine...
Ai ştiut că dacă plec n-am să mă mai întorc niciodată,
Că îmi va rămâne inima pustie, uitată...

Nu m-ai certat şi nici iscodit
În discuţii obositoare şi fără sfârşit
Doar m-ai privit...
Şi ai văzut în mine ceea ce alţii nu au văzut
Un strop de bun, o mireasmă de plăcut
Şi ne-am întors:
eu - singur şi trist
tu - tăcând
Cu faţa spre un nou început
Pe care l-am dorit a fi frumos
Şi fără sfârşit.

Ai reclădit tot ce era ruinat în mine
Şi vis şi gând şi speranţă...
Şi m-ai hrănit - căci ai ştiut că foamea de Cuvânt e mai mare decât cea de pâine
Şi mi-ai dat să beau apa vieţii din palmele Tale străpunse de cuie.
Tu nu mă întrebi dacă vreau să plătesc pentru ce am făcut
Pentru că Tu ai plătit înainte ca eu să fi ştiut... să-ţi mulţumesc...

Pentru lacrima Ta ce-a căzut pentru mine
Pentru sângele Tău...
Şi-ţi mulţumesc că îmi cuprinzi în braţe trupul obosit
Şi mă înveţi ca în durere să nu mai plâng, ci să fiu fericit.
Şi-ţi mulţumesc că ne-ai iubit...

De la Mark adunate...

2008-03-26T04:04:00.000-07:00

- Mami, am auzit că dragostea este bună pentru sănătate, întocmai ca un pahar de suc de morcovi la micul dejun.
- Interesant, i-am spus eu încercând sa procesez informaţia primită.
- Da, dar să şti că până la urmă nu e aşa de bună. Te lămureşti tu! Prea multă durere, şi prea puţină mâncare!
- De unde ai auzit tu astea? încercam amuzată să descopăr sursa...
- De la un iepure din desenele animate.

Sună pueril, nu? Fiţi îngăduitori are doar 6 ani. Mark, cu iepurele nu am vorbit, încă...

Scrisoare de ramas bun...

2008-03-23T09:38:00.000-07:00

Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza,ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin,dar as visa mai mult,intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.

As merge cand ceilati se opresc,m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata,m-as imbraca foarte modest,m-as intinde la soare,lasand la vederea tuturor nu numai corpul,ci si sufletul meu.

Dumnezeul meu,daca as avea o bucatica de viata…

N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!

Unui copil i-as da aripi,dar l-as lasa sa invete sa zboare singur.

Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea.

Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui,insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada.

Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut,pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul,doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.

Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau.

Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe.

Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit.

Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea,as spune te iubesc.
Nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita!

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui,tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi
cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti.

De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata,in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta.

Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui imi pare rau, iarta-ma, te rog si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.

Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima.

Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.

Gabriel Garcia Marquez

702

2008-03-23T04:30:00.000-07:00

Gardianul mi-a spus că am un vizitator. Tu eşti? Faptul că nu te-am văzut niciodată nu mă deranjează, dar vreau să îmi spui de ce ai venit. Din milă? Sau erai poate curios să vezi cum arată un condamnat la închisoarea pe viaţă? Nu-i nevoie să răspunzi!
Oricum nu mă interesează, pentru că o dată ajuns aici nu te mai interesează multe lucruri.
De ce taci? Haide, curaj, întreabă-mă ceva; nu-ţi fie teamă. sunt închis după gratii... nu-i nimic am răbdare; am învăţat să aştept şi aştept ceva ce nu mai vine...
Ah, de ce a trebuit să începi tocmai cu asta? Nu pot să îţi spun cum mă cheamă pentru că nu mai ştiu. Aici toţi mă strigă 702. Da, da... 702. Un nume adevărat s-ar potrivi unui om liber căruia îi acorzi măcar minimul de respect datorat unei fiinţe umane. Aici nu există aşa ceva... Nu există decât ură, resemnare, frică şi de mult prea puţine ori dragoste. Aici există doar o iubire încătuşată, o iubire al cărei nume îl rostim toţi cu sfială ca pe o rugăciune - libertate. Când eram dincolo de ziduri mi se părea că este ceva ce mi se cuvine, când am ajuns însă aici, lucrurile s-au schimbat. Libertatea pentru mine a căpătat culoarea cerului senin, gustul unui fruct copt şi mirosul unui câmp înflorit.
Înainte mă plimbam cu ea braţ la braţ prin ploaie, dar acum îi mai aprind o lumânare de Anul Nou şi spre surpriza tuturor o amintesc ca pe o bucurie viitoare, nu doar ca pe una trecută.
A venit într-o noapte pe aici, un Condamnat fără vină. Poate Îl cunoşti. Are palmele rănite şi fruntea străpunsă de spini. El mi-a stins ura ce îmi mocnea în suflet şi m-a făcut conştient de propria-mi valoare. Dacă m-ai fi întrebat înainte ce am făcut, ţi-aş fi spus că mi-am făcut singur dreptate. Dacă mă întrebi acum îţi spun că am ucis. Faptul de a mă afla aici mi se părea o injustiţie, acum nu mai e decât o datorie cu valoare relativă. Pentru că viaţa o plăteşti cu viaţă. Şi El a plătit acelaşi preţ, diferenţa este însă că El nu a rănit pe nimeni, doar a luat asupra Sa vina tuturor. Mi-a spus că şi pentru cei ca mine există eliberare, dacă am încredere î El; nici nu e greu. Dacă L-ai cunoaşte! Nu se remarcă prin somptuozitate, dar privirea Lui nu te părăseşte niciodată. Toţi m-au privit acuzator, doar El m-a făcut să cred că mai există o speranţă.
De atunci a rămas cu mine în celulă; nu-L văd, dar Îl simt. Alături de El îndur mai uşor glumele gardienilor şi batjocura timpului care trece fără nici o grabă. În închisoare te marchează fiecare secundă; o auzi cum trece ironic, iar paşii gărzilor sunt ca bătăile unei pendule. noapte este cea mai dureroasă unitate de timp. Pereţii capătă glas şi îţi reproşează cu sadism sentinţele predecesorilor. Dacă ai şti câţi au trecut pe aici: un hoţ de buzunare, un contabil delapidator, un rocker bătăuş. Dar toţi au plecat, numai eu rămân privindu-i cum se bucură că ies de aici.
Cea mai mare pedeapsă pentru un criminal este să trăieşti cu o vină care din zi în zi devine tot mai grea şi mai apăsătoare.
Mă întrebi dacă îmi pare rău? Regretele sunt întodeauna târzii şi noi oamenii spunem "îmi pare rău" doar ca să ne înăbuşim glasul conştiinţei. Cel mai mare câştig este acela de a fi pe deplin convins că nu ai mai greşi dacă ţi s-ar da posibilitatea să o iei de la capăt. Dar câţi dintre noi nu ar mai greşi? Viaţa reprezintă pentru noi un examen la care picăm cel puţin o dată şi în cazul meu e o condamnare pe care mi-am semnat-o singur.
Dreptatea nu ţi-o faci cu pumnul! Dacă vrei să-ţi dai examenul în toamnă trebuie să înveţi să ierţi şi să iubeşti; dar să îţi intre bine în cap că a pica nu înseamnă a uita regulile, ci a le ignora.
Îmi expiră timpul; trebuie să mă întorc în celulă. Restul poveştii îl poţi găsi în dosar sau poţi să mă mai vizitezi. Eu rămân aici până când Cel fără vină se va întorce cu actele de graţiere. Nu ştiu sigur când, dar Îl aştept.
Şi să nu uiţi:
El este întotdeauna cu noi, chiar şi cu mine, condamnatul din celula 702....

Gandul zilei....

2008-03-20T10:19:00.000-07:00

Vă dau cuvinte, gânduri, fapte
Ca să le daţi mai departe...
Şi fără să îmi dea de ştire
Viaţa le va strânge într-o carte
Ce va fi citită în Ziua Fericită....

20.03.08

Scrisoare controversată

2008-03-12T12:10:00.000-07:00

Ai intrat ieri în casa mea; nu era nimeni, doar aceeaşi atmosferă întunecoasă pe care Tu poate ai fi vrut de multe ori sa o schimb. Absenţa mea părea că nu Te miră; poate din cauză că în atotştiinţa Ta cunoşteai faptul că acum mă plimbam pe alei plină de speranţă şi cu pace în sufletul meu zbuciumat până atunci. Ai mers în sufragerie, acolo unde obişnuiam să ne petrecem dupa amiezile... eu plângând plecată pe braţul Tău, Tu vorbindu-mi despre iubire...
Te-ai aşezat pe fotoliul pe care Ţi l-am rezervat încă de la început; acolo, în mijlocul încăperii, unde lumina pătrunde doar printr-o firavă despărţitură dintre draperii.
Ciudat; nu mi-ai spus niciodată că nu îţi place semiobscurul; ai înţeles faptul că ascunzându-mă de soare, mă ascundeam de fapt de oameni. M-a rănit faptul că nu mă doreau în mijlocul lor, pentru că ... nu îndeplineam anumite criterii.
Dar Tu mi-ai spus să nu iau în seamă nici lucrul acesta. Te-ai integrat încet, încet în viaţa mea; erai confidentul meu din fapt de seară, când absorbiţi de conversaţiile noastre ne uitam pe fereastra dinspre infinit... eu vorbind... Tu tăcând...
Şi ieri Ţi-ai amintit de toate lacrimile, de bucuriile, de toate descoperirile făcute. Ţi-ai rotit privirea şi ai văzut pe pian un plic; îţi era destinat. L-ai deschis fără grabă şi ai început să citeşti:
"Bunul meu, Isus,
Scuză-mă că nu Te-am aşteptat. Azi după mult timp, am simţit nevoia să ies să mă plimb printre oameni, să mă las mângâiată de soare.
Îţi mulţumesc că m-ai făcut să înţeleg că nu în izolare voi găsi bucuria împărtăşirii; Îţi mulţumesc că ai deschis fereastra sufletului meu, ca să se facă lumină. Mai jos Ţi-am scris un poem Scuză lipsa de talent şi lipsa de curaj de a Ţi-o spune personal. Ţi-am scris-o la început pe când mă aşteptam să pleci şi Tu ca toţi ceilalţi. Nu are rost să îţi mai explic, sunt sigură că înţelegi.
Iată:
De multe ori aş fi vrut să revii,
La fereastra sufletului meu,
Acolo unde păienjenii s-au aşezat pe la colţuri,
Transformându-l într-o relicvă de muzeu.

Aş fi vrut să te întorci,
să ştergi cenuşa gândurilor mele,
să aranjezi mobilele răsturnate de vizitatori.
Ca sufletul meu să nu mai aibă aspectul unui câmp de bătălie.

Aş vrea să mai vii pe la mine,
Să vorbim la o cană de ceai,
să deschidem apoi fereastra cu giurgiuvele obosite
Şi să savurăm prospeţimea orizonturilor purpurii.

Aş vrea să mai vi la fereastra sufletului meu uitat,
ce se va deschide cu zgomot de lemn putred...
ca Tu să intri şi să locuieşti în casa mea...
Poţi să o redecorezi...
Poţi vinde principiile mele baroc unui anticar...
Poţi schimba şi draperiile de catifea, să laşi lumina să locuiască cu noi.
Pentru că de sufletul meu,
cu fereastra ce dă spre lume,
Nu s-a îngrijit nimeni până acum...
Îţi mulţumesc bunul meu prieten
Că ai continuat să vii în fiecare zi.
Te mai aştept şi mâine şi mereu...
Vom sta la fereastra deschisă spre eternitate, contemplând nemurirea...
Lângă o cană de ceai....
Eu tăcând... Tu tăcând...
Ca doi prieteni ce aşteaptă să vadă trecând
şi ultimul cocor întârziat, rebegit de frig.

Semnează: omul regăsit la fereastră....
Natalia

1997

CELE MAI IMPORTANTE CUVINTE...

2008-03-05T00:28:00.000-08:00

Cele mai importante 6 cuvinte:
" Recunosc că am comis o greşeală!"
Cele mai importante 5 cuvinte:
"Sunt foarte mândru de tine!"
Cele mai importante 4 cuvinte:
"Care este părerea ta?"
Cele mai importante 3 cuvinte:
"Dacă eşti amabil(ă)..."
Cele mai importante 2 cuvinte:
"Îţi mulţumesc!"
Cel mai important cuvânt:
"Noi!"
Cel mai puţin important cuvânt:
"Eu..."

John Aldair - 1983

Dragostea nu vine din exterior...

2008-02-24T11:53:00.000-08:00

John Blanchard se ridică de pe bancă, îşi aranjă uniforma militară şi se uită cu atenţie la mulţimea de oameni care se îndrepta către gara Grand Central. O căuta pe fata al cărei chip nu il văzuse niciodată, dar a cărei inimă o cunoştea, fata cu trandafirul.Îi stârnise interesul cu 13 luni în urmă, într-o bibliotecă din Florida. Luând o carte de pe raft, a fost uimit nu de conţinutul ei, ci de însemnările făcute cu creionul pe marginile filelor. caligrafia delicată vădea un suflet grijuliu şi o minte pătrunzătoare.
Pe prima pagină a cărţii, descoperi numele celei care o împrumutase înainte, domnişoara Hollis Maynell. După mult timp şi cu mari eforturi, localiză adresa ei. Fata locuia în New York. Îi scrise o scrisoare în care se prezenta şi o invita să corespondeze cu el. A doua zi a fost trimis peste ocean să lupte în cel de-al II-lea război mondial. Într-un an şi o lună cei doi au ajuns să se cunoască prin poştă. Fiecare scrisoare era o sămânţă care cădea într-o inimă pregătită. Înmugurea o poveste de dragoste. Blanchard a cerut o fotografie, dar ea a refuzat. Simţea că dacă ţinea cu adevărat la ea, n-ar fi contat cum arată. Când în sfârşit veni timpul să se întoarcă din Europa, îşi planificară prima întâlnire: la ora 07:00, în gara Grand Central, New York.
"O să mă recunoşti, spunea ea, după trandafirul roşu pe care îl voi purta la piept." Iată-l deci la ora 07:00, la locul stabilit, căutând-o pe fata de a cărei inimă se îndrăgostise, dar pe care nu o văzuse niciodată. D-l Blanchard însuşi a povestit ce s-a întâmplat în continuare:
"O tânără subţire şi sveltă se îndrepta spre mine. Părul ei blond dat după urechile delicate cădea în bucle pe spate; ochii ei erau albaştrii ca viorelele. Buzele şi bărbia ei vădeau o fermitate blândă şi îmbrăcată într-un costum verde deschis, părea că era primăvara în trup de femeie. Am făcut câţiva paşi spre ea, uitând cmplet să văd dacă purta un trandafir sau nu. Când m-am mişcat, un zâmbet abia schiţat, provocator, se întipări pe buzele ei: "Avem acelaşi drum marinare?" şopti ea.
Aproape fără să-mi dau seama, am făcut un pas către ea, şi atunci am văzut-o pe domnişoara Maynell. Stătea chiar în spatele fetei. O femeie trecută bine de 40 de ani, cu părul grizonat strâns sub o pălărie purtată. Era mai mult decât durdulie, iar în picioarele cu glezne groase, purta pantofi cu tocuri joase. Fata în costum verde se îndepărta rapid. Mă simţeam de parcă aş fi fost sfâşiat în două, atât de mare era dorinţa să mă duc după ea, şi totuşi atât de mult tânjeam după femeia al cărei suflet îl însoţise şi îl susţinuse pe al meu. Şi iat-o! Chipul ei palid şi buclat ea bland şi sensibil, ochii ei cenuşii aveau o strălucire caldă şi plină de bunătate.
Şi nu am eziotat. Degetele ,ele apucară cartea mică şi tocită de piele albastră, care era semnul după care mă identifica. Poate aceasta nu era dragoste, dar cu siguranţă era ceva preţios, ceva poate chiar mai valoros; o prietenie pentru care fusesem şi trebuia să fiu mereu recunoscător. Mi-am îndreptat umerii şi am salutat-o, întinzându-i cartea, deşi când vorbeam, eram sufocat de amărăciunea provocată de dezamăgire.
"Sunt locotenent John Blanchard şi dumneavoastră trebuie să fiţi domnişoara Maynell. Sunt atât de încantat că aţi putut veni; îmi permiteţi să vă invit la cină? " Faţa femeii se destinse într-un zâmbet indulgent: "Nu ştiu despre ce e vorba tinere, răspunse ea, dar tânăra în costum verde care tocmai a trecut, m-a rugat să port acest trandafir la reverul hainei. Şi mi-a spus că dacă o să mă inviţi la cină, să îţi spun că ea te aşteaptă în restaurantul de peste drum. Zicea că e un fel de test." Nu era greu să înţeleg şi să admir înţelepciunea domnişoarei Maznell. Adevărata natură a inimii iese la suprafaţă prin reacţia ei în faţa lucrurilor neatrăgătoare.

" Spune-mi pe cine iubeşti, spunea Houssaye, şi îţi voi spune cine eşti."

Spune-mi...

2008-02-22T18:13:00.000-08:00

Spune-mi,
Ce aş putea face când tristeţile
se prăvălesc peste mine
ca zăpezile peste pământ?

Spune-mi,
Ce aş putea face când sufletul
însetat moare
ca un beduin rătăcit în pustie?

Spune-mi,
Ce aş putea face când ochii mei
nu pot să vadă
ca orbul la poartă?

Spune-mi,
ce aş putea face când inima-mi plânge
cu lacrimi de sânge
ca Tine pe piatră?

Spune-mi,
ce aş putea face să îţi aud glasul iarăşi
ca atunci, la început,
când te numeam "prieten al meu..."

Să mă întorc?
Dar cum? M-am rătăcit...
Vino şi arată-mi Tu calea spre Tine!

Elogiul clipei

2008-02-17T10:44:00.000-08:00

Doamne,
clipa ce vine mă doare mai mult decât cea care a trecut.
Vine grăbită şi plină de necunoscut.
Şi chiar dacă soarele răsare şi pământul se mai roteşte o dată,
cel mai frumos început este tot
" A fost odată"
Speranţa pe care mi-a lăsat-o suspinul de ieri,
mi-o răpeşte aşteptarea de acum.
Mă întreb: de ce caut răspunsuri lipsite de sens?
La ce bun?
Aştept să vină şi următoarea frântură de timp;
şi stau în prag ca s-o întâmpin ca pe copiii
ce ne cântă de sărbători un colind.
Şi tot ce-a adus cu ea mi-e familiar,
ca o monedă veche într-un colţ de buzunar...
Nu mă mai sperie, ci o trăiesc cu graba unei bătăi de ceas,
într-o măsură cadenţată şi fără armonie de vals.
Din clipa ce-a trecut nu mi-a rămas decât
gravaţia de pe orologiu
Şi gol de gânduri îi risipesc cenuşa ca un ultim elogiu...
Şi aştept...
Doamne,
Clipa ce vine, mă doare mai mult decât cea care a trecut!

10.05.1997

Dramatic

2008-02-17T10:29:00.000-08:00

Dragul meu,
Azi m-am decis să îţi scriu.
Sper să nu fie prea târziu...
În ultimul timp, privesc pe fereastră
şi văd chipul tău pe bolta cerească
şi inima îmi plânge de dor.
Am să-ţi trimit îmbrăţişarea mea printr-un cocor
ce plânge şi el într-un nor.
Picurii ploii îmi şoptesc neînţelese poveşti
şi apoi timpul trece, fără a se mai întoarce cu veşti.
Şi încerc să-mi aduc aminte....
Dar ce să-mi amintesc?
De o poveste ce n-a fost nicicând,
de sentimente niciodată trăite,
de o iubire ca o filozofie
pe care nici măcar nu am încercat să o desluşesc
şi pe care sper că o voi descoperi cândva?!
Am încetat să mai caut aşa ceva....
Mi-e inima tristă
precum canţoneta unui gondolier veneţian.
E noapte şi nu mai pot să-ţi scriu,
În mine totul e pustiu...
Aş vrea să alerg la tine, să te întâlnesc,
să aflu dacă te iubesc
căci nu mai ştiu...
Cuvintele-s banale şi fără noimă-s toate;
Inima mea ţi-ar vorbi, dar eşti departe şi nu poate.
Nu-mi mai rămâne decât să-ţi spun:

Fii fericit! Şi să iubeşti fiind iubit!

Semnează:
un nefericit...

2008-02-10T09:59:00.000-08:00

Am întins mâna ca să primesc...
Şi atunci am auzit un glas care zicea:
"Binecuvântat este cel care oferă ceva!"

Am scos atunci din buzunar un dar
Şi-l măsuram din priviri ca să văd
Cam cât puteam să primesc drept răsplată.

Atunci L-am auzit pe Dumnezeu zicând:
"Fără plată ai primit, să şi dai fără plată!"

Doamne, am spus atunci,
Îţi dau inima mea egoistă şi dă-mi-o schimbată;
dau tot ce e al meu:
Învaţă-mă Tu slujirea dezinteresată!"

Eu

2008-02-10T09:45:00.000-08:00

Oamenii au făcut un monument greşelilor mele....
se opreau adesea lângă el, şi râdeau.
Până într-o zi când înţelepciunea, rugăciunea şi harul l-au incinerat.
Au mai ars atunci ceva păcate şi o jumătate de eu.
Cealaltă parte am oprit-o; mi se părea că fără ea nu aş fi eu...
Mă gândesc în ultima vreme să fac şi cu asta ceva;
Nu de alta, dar în zborul spre cer, aripile trebuie să îţi fie uşoare.
E un zbor lung!

iubite

2008-02-05T12:18:00.001-08:00

În seara asta stelele scânteiază
doar pentru tine-
Se reflectă în ochii tăi ca două mărgăritare revărsate din necuprins...
Luna de dragul tău s-a aprins
pe bolta cu micuţe felinare
ca să-ţi sărute picioarele ude încă de rouă.
Când plouă, alerg
să te ajung, să te cuprind la piept,
ca într-un vis din care nu vreau să mă deştept...
Aştept
să aud şi ultima bătaie din noapte
ce trece cu foşnet de şoapte şi amintiri...
Peste clădiri se lasă aer de indiferenţă,
plutind cu o vădită transparenţă peste amar şi dulce, şi aşteptare.
Când moare, un trandafir îmi lasă spre păstrare
suave petale strivite de timp.
Privind
aştept să te zăresc pe un fundal de răsărit
fredonând cântecul tăcerii
pentru mine...
Pentru că te iubesc!
Şi te-am iubit!