duminică, 23 martie 2008

Scrisoare de ramas bun...

picture1.pngDaca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.

As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza,ci pentru ceea ce semnifica.

As dormi mai putin,dar as visa mai mult,intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina.

As merge cand ceilati se opresc,m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata,m-as imbraca foarte modest,m-as intinde la soare,lasand la vederea tuturor nu numai corpul,ci si sufletul meu.

Dumnezeul meu,daca as avea o bucatica de viata…

N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc!

Unui copil i-as da aripi,dar l-as lasa sa invete sa zboare singur.

Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea.

Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui,insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada.

Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut,pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul,doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti.

Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau.

Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe.

Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit.

Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea,as spune te iubesc.
Nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita!

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui,tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi
cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti.

De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata,in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta.

Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui imi pare rau, iarta-ma, te rog si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.

Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima.

Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.


Gabriel Garcia Marquez

702

Gardianul mi-a spus că am un vizitator. Tu eşti? Faptul că nu te-am văzut niciodată nu mă deranjează, dar vreau să îmi spui de ce ai venit. Din milă? Sau erai poate curios să vezi cum arată un condamnat la închisoarea pe viaţă? Nu-i nevoie să răspunzi!
Oricum nu mă interesează, pentru că o dată ajuns aici nu te mai interesează multe lucruri.
De ce taci? Haide, curaj, întreabă-mă ceva; nu-ţi fie teamă. sunt închis după gratii... nu-i nimic am răbdare; am învăţat să aştept şi aştept ceva ce nu mai vine...
Ah, de ce a trebuit să începi tocmai cu asta? Nu pot să îţi spun cum mă cheamă pentru că nu mai ştiu. Aici toţi mă strigă 702. Da, da... 702. Un nume adevărat s-ar potrivi unui om liber căruia îi acorzi măcar minimul de respect datorat unei fiinţe umane. Aici nu există aşa ceva... Nu există decât ură, resemnare, frică şi de mult prea puţine ori dragoste. Aici există doar o iubire încătuşată, o iubire al cărei nume îl rostim toţi cu sfială ca pe o rugăciune - libertate. Când eram dincolo de ziduri mi se părea că este ceva ce mi se cuvine, când am ajuns însă aici, lucrurile s-au schimbat. Libertatea pentru mine a căpătat culoarea cerului senin, gustul unui fruct copt şi mirosul unui câmp înflorit.
Înainte mă plimbam cu ea braţ la braţ prin ploaie, dar acum îi mai aprind o lumânare de Anul Nou şi spre surpriza tuturor o amintesc ca pe o bucurie viitoare, nu doar ca pe una trecută.
A venit într-o noapte pe aici, un Condamnat fără vină. Poate Îl cunoşti. Are palmele rănite şi fruntea străpunsă de spini. El mi-a stins ura ce îmi mocnea în suflet şi m-a făcut conştient de propria-mi valoare. Dacă m-ai fi întrebat înainte ce am făcut, ţi-aş fi spus că mi-am făcut singur dreptate. Dacă mă întrebi acum îţi spun că am ucis. Faptul de a mă afla aici mi se părea o injustiţie, acum nu mai e decât o datorie cu valoare relativă. Pentru că viaţa o plăteşti cu viaţă. Şi El a plătit acelaşi preţ, diferenţa este însă că El nu a rănit pe nimeni, doar a luat asupra Sa vina tuturor. Mi-a spus că şi pentru cei ca mine există eliberare, dacă am încredere î El; nici nu e greu. Dacă L-ai cunoaşte! Nu se remarcă prin somptuozitate, dar privirea Lui nu te părăseşte niciodată. Toţi m-au privit acuzator, doar El m-a făcut să cred că mai există o speranţă.
De atunci a rămas cu mine în celulă; nu-L văd, dar Îl simt. Alături de El îndur mai uşor glumele gardienilor şi batjocura timpului care trece fără nici o grabă. În închisoare te marchează fiecare secundă; o auzi cum trece ironic, iar paşii gărzilor sunt ca bătăile unei pendule. noapte este cea mai dureroasă unitate de timp. Pereţii capătă glas şi îţi reproşează cu sadism sentinţele predecesorilor. Dacă ai şti câţi au trecut pe aici: un hoţ de buzunare, un contabil delapidator, un rocker bătăuş. Dar toţi au plecat, numai eu rămân privindu-i cum se bucură că ies de aici.
Cea mai mare pedeapsă pentru un criminal este să trăieşti cu o vină care din zi în zi devine tot mai grea şi mai apăsătoare.
Mă întrebi dacă îmi pare rău? Regretele sunt întodeauna târzii şi noi oamenii spunem "îmi pare rău" doar ca să ne înăbuşim glasul conştiinţei. Cel mai mare câştig este acela de a fi pe deplin convins că nu ai mai greşi dacă ţi s-ar da posibilitatea să o iei de la capăt. Dar câţi dintre noi nu ar mai greşi? Viaţa reprezintă pentru noi un examen la care picăm cel puţin o dată şi în cazul meu e o condamnare pe care mi-am semnat-o singur.
Dreptatea nu ţi-o faci cu pumnul! Dacă vrei să-ţi dai examenul în toamnă trebuie să înveţi să ierţi şi să iubeşti; dar să îţi intre bine în cap că a pica nu înseamnă a uita regulile, ci a le ignora.
Îmi expiră timpul; trebuie să mă întorc în celulă. Restul poveştii îl poţi găsi în dosar sau poţi să mă mai vizitezi. Eu rămân aici până când Cel fără vină se va întorce cu actele de graţiere. Nu ştiu sigur când, dar Îl aştept.
Şi să nu uiţi:
El este întotdeauna cu noi, chiar şi cu mine, condamnatul din celula 702....