Elogiul clipei

Doamne,
clipa ce vine mă doare mai mult decât cea care a trecut.
Vine grăbită şi plină de necunoscut.
Şi chiar dacă soarele răsare şi pământul se mai roteşte o dată,
cel mai frumos început este tot
" A fost odată"
Speranţa pe care mi-a lăsat-o suspinul de ieri,
mi-o răpeşte aşteptarea de acum.
Mă întreb: de ce caut răspunsuri lipsite de sens?
La ce bun?
Aştept să vină şi următoarea frântură de timp;
şi stau în prag ca s-o întâmpin ca pe copiii
ce ne cântă de sărbători un colind.
Şi tot ce-a adus cu ea mi-e familiar,
ca o monedă veche într-un colţ de buzunar...
Nu mă mai sperie, ci o trăiesc cu graba unei bătăi de ceas,
într-o măsură cadenţată şi fără armonie de vals.
Din clipa ce-a trecut nu mi-a rămas decât
gravaţia de pe orologiu
Şi gol de gânduri îi risipesc cenuşa ca un ultim elogiu...
Şi aştept...
Doamne,
Clipa ce vine, mă doare mai mult decât cea care a trecut!

10.05.1997

Dramatic

Dragul meu,
Azi m-am decis să îţi scriu.
Sper să nu fie prea târziu...
În ultimul timp, privesc pe fereastră
şi văd chipul tău pe bolta cerească
şi inima îmi plânge de dor.
Am să-ţi trimit îmbrăţişarea mea printr-un cocor
ce plânge şi el într-un nor.
Picurii ploii îmi şoptesc neînţelese poveşti
şi apoi timpul trece, fără a se mai întoarce cu veşti.
Şi încerc să-mi aduc aminte....
Dar ce să-mi amintesc?
De o poveste ce n-a fost nicicând,
de sentimente niciodată trăite,
de o iubire ca o filozofie
pe care nici măcar nu am încercat să o desluşesc
şi pe care sper că o voi descoperi cândva?!
Am încetat să mai caut aşa ceva....
Mi-e inima tristă
precum canţoneta unui gondolier veneţian.
E noapte şi nu mai pot să-ţi scriu,
În mine totul e pustiu...
Aş vrea să alerg la tine, să te întâlnesc,
să aflu dacă te iubesc
căci nu mai ştiu...
Cuvintele-s banale şi fără noimă-s toate;
Inima mea ţi-ar vorbi, dar eşti departe şi nu poate.
Nu-mi mai rămâne decât să-ţi spun:

Fii fericit! Şi să iubeşti fiind iubit!

Semnează:
un nefericit...