V-am spus în ultima vreme ce copil special am? Poate v-aţi dat deja seama. Astăzi mi-am amintit, şi bine am facut, de prima poezie pe care a compus-o el. Avea doar 4 ani şi 4 luni, şi la momentul poveştii de noapte bună, după ce eu am terminat rapid naraţiunea, căci oboseala..., m-am trezit cu piticul că îmi spune:
- Dacă tu nu mai spui, hai să îţi spun eu o poezie!
Îngerii plutesc, de fapt ei nu plutesc, ei zboară...
Îşi întind aripile sus, tot mai sus, la cer.
Ei îi ocrotesc pe copiii ale căror mame se roagă.
La cine se roagă?
La Cel care a fost răstignit!
De ce a fost răstignit?
Din trădare...
Am rămas blocată, tremurând de emoţie. Dacă l-aţi fi auzit cu câtă convingere rostea cuvintele... Am postat poezioara de teama ca nu cumva, fără să îmi dau seama, să se aşeze peste ea uitarea sau efemerul.
- Dacă tu nu mai spui, hai să îţi spun eu o poezie!
Am acceptat bucuroasă târgul, şi a început:
Îngerii plutesc, de fapt ei nu plutesc, ei zboară...
Îşi întind aripile sus, tot mai sus, la cer.
Ei îi ocrotesc pe copiii ale căror mame se roagă.
La cine se roagă?
La Cel care a fost răstignit!
De ce a fost răstignit?
Din trădare...
Am rămas blocată, tremurând de emoţie. Dacă l-aţi fi auzit cu câtă convingere rostea cuvintele... Am postat poezioara de teama ca nu cumva, fără să îmi dau seama, să se aşeze peste ea uitarea sau efemerul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu