Elogiul clipei

Doamne,
clipa ce vine mă doare mai mult decât cea care a trecut.
Vine grăbită şi plină de necunoscut.
Şi chiar dacă soarele răsare şi pământul se mai roteşte o dată,
cel mai frumos început este tot
" A fost odată"
Speranţa pe care mi-a lăsat-o suspinul de ieri,
mi-o răpeşte aşteptarea de acum.
Mă întreb: de ce caut răspunsuri lipsite de sens?
La ce bun?
Aştept să vină şi următoarea frântură de timp;
şi stau în prag ca s-o întâmpin ca pe copiii
ce ne cântă de sărbători un colind.
Şi tot ce-a adus cu ea mi-e familiar,
ca o monedă veche într-un colţ de buzunar...
Nu mă mai sperie, ci o trăiesc cu graba unei bătăi de ceas,
într-o măsură cadenţată şi fără armonie de vals.
Din clipa ce-a trecut nu mi-a rămas decât
gravaţia de pe orologiu
Şi gol de gânduri îi risipesc cenuşa ca un ultim elogiu...
Şi aştept...
Doamne,
Clipa ce vine, mă doare mai mult decât cea care a trecut!

10.05.1997